Un papă în țara patriarhului

După 20 de ani, un alt suveran pontif vizitează România. Am văzut doi oameni, oarecum diferiți, dar asemănători în comportament și fapte! Unul, papă al Bisericii Apusene, slujitor pe scaunul apostolic al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Biserică ce se găsește într-o criză de identitate, datorită îndelungatei perioade de secularim, caracterizată de o politica contrară lui Hristos și celor 2000 de ani de tradiție creștină, celălalt, patriarh al României, locțiitor al tronului Cezareei Capadociei, păstor al turmei Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat, într-o țara care fuge haotic după himera libertății și democrației de vreo 29 de ani. Un patriarh al unei Românii, numită grădină a Maicii Domnului, în interiorul căreia casnicii și lucrătorii lucrătorii ei lovesc necontenit în păstorul lor, PF Daniel.
Iată-ne spectatorii vizitei mult așteptate de politicieni, jurnaliști, creștini catolici și greco-catolici, dar și de mulți privitori, care au avut ocazia să-și facă un selfie cu Papa Francisc. Nu vreau să comentez vizita unui păstor turmei sale, chiar dacă reprezintă aproximativ 10% din populația României. Trăim într-o țară europeană, cu drepturi egale, dar, de fapt, o dorim democratică. Revenind la vizita papei, m-a cuprins nedumerirea și uimirea, deopotrivă, privind la ipocrizia mass-mediei române și a politicienilor României noastre mărețe! Am fost impresionat de câtă smerenie și pioșenie emanau jurnaliștii televiziunilor din România, politicienii ei și oamenii de pe strada! Mă uitam la TV și mă miram cum pot să se transforme atât de rapid în cronicari ai vieții spirituale, devenind, peste noapte, făcători de pace și deschizători de drumuri! Ei, jurnaliștii și politicienii, care mai ieri săreau la gâtul patriarhului Daniel, aruncând cu orice prindeau in mâini în Biserică, în credința strămoșească ortodoxă și simbolurile ei… Ei, care s-au opus materializării unei idei seculare, construirii unei Catedrale Naționale, și care i-au luat în batjocură pe oamenii adunați la slujbe, la procesiuni și pelerinaje! Toată atenția media era îndreptată asupra mașinii, o Dacia Logan, de care papa a beneficiat în timpul vizitei prin București, asupra oamenilor mânați de curiozitate, ce-i drept, să vadă minunea, asupra miracolelor care au avut loc, cerul refuzând să răcorească pământul cu ploaie, deși era emis un cod galben de avertizare… o adevărată hipnoză produsă de famecul unei vizite simple și modeste care ascunde milioane de euro investiți in buna-organizare a celor trei zile.
Ciudat este faptul că niciun jurnalist nu a mai blamat Biserica pentru risipă, pentru lipsa milosteniei care s-ar fi făcut cu acești bani. Pentru trei zile, atenția presei a fost îndreptată aupra vizitei efectuate de papă în România, dar niciun jurnalist obiectiv și nepărtinitor nu a scris ceva despre meritul patriarhului lor, despre frumusețea catedralei al cărui scop nu îl înțelegeau acum ceva vreme, despre vibrația pe care corala Tronos a transmis-o prin cântare. Nu m-a impresionat nimic mai mult decât simplitatea și modestia unui om care a reușit, în aceasta vizita a papei, să arate lumii frumusețea ortodoxiei, valorile ei și simbolul prin care, patriarhul României a creat o filă în istoria Bisericii Ortodoxe Române!
PF Daniel a reușit, prin înțelepciune, să închidă gura zeloților vremii noastre, să-l uimească chiar și pe papă cu simbolul național, să-i determine pe politicienii țării sa tacă și să se gândească serios la cât de mici și neînsemnați suntem în fața lui Dumnezeu. A reușit să dovedească lumii că adevarata modestie și smerenie nu se rezuma la un Logan, la o vizită, ci la liniștea și pacea sufleteasca pe care o ai atunci când ești împăcat cu Domnul! Patriarhul Daniel a dat dovada de patriotism, credință și iubire, virtuți esențiale pentru un păstor, dar greu de dobândit pentru cei mândri și fățarnici, care nu le înțeleg rostul. Pentu aceste izbânzi, vreau să mulțumesc personal PF Sale, pentru că a reușit să arate lumii întregi că a fi ortodox nu înseamnă a fi habotnic și extremist, a fi patriot nu înseamnă să preferi un Logan, ci să dovedești, prin fapte, că iubești țara și valorile ei, iar catedrala stă mărturie. A fi înțelept înseamnă să primești în casa ta și pe cel de alt neam cu tine, să iubești și să tolerezi diversitatea, dar sa fii stăpânul casei tale! Îmi exprim considerația față de ospitalitatea PF Sale, față de organizarea exemplară a evenimentului desfășurat la Catedrala Mântuirii Neamului, față de frumusețea ortodoxiei arătată și prin cântările grupului de muzică bizantină, care a transmis duhul Sărbătorii Învierii Domnului.
Va mulțumesc, Prea Fericirea Voastră, și Vă felicit pentru ceea ce faceți pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru poporul pe care-l purtați neîncetat în rugăciune.
                                                                                                                          + Avondios

Patriarhul-Daniel-4-725x350

Questo sito usa Akismet per ridurre lo spam. Scopri come i tuoi dati vengono elaborati.

Powered by WordPress.com.

Up ↑

%d blogger hanno fatto clic su Mi Piace per questo: