În ședința de lucru a Permanenței Consiliului eparhial, prezidată de I.P.S. Părinte Avondios din data de 3 octombrie 2019 a răspuns înaintării domnului Cristian Daniel Florea de a-și exercita libertatea religioasă așa cum își dorește. Venind în întâmpinarea acestei dorințe exprimate, în temeiul dreptului personal pe care fiecare dintre noi îl avem la afiliere religioasă, precum și în temeiul libertății de exprimare religioasă liber consimțită (fapt consfințit de lege), îl eliberăm pe domnul Cristian Daniel Florea de toate drepturile și obligațiile față de Mitropolia de Aquilea , dumnealui încetând de astăzi 3 octombrie 2019 să mai fie membru al Mitropoliei Noastre!
Biroul de presă al Mitropoliei de Aquileia
Devi effettuare l'accesso per postare un commento.